Piano di Sorrento, în „Fatto Quotidiano” un articol interesant al lui Fabrizio d’Esposito despre Ius Patronatus

Piano di Sorrento. Pe tema „Dreptul patronului” il Dr. Fabrizio d’Espositofrate și administrator al Arhiconfraternității Morte e Orazione, jurnalist al Fatto Quotidiano, a publicat un articol interesant în ziar în rubrica sa „Clericul rătăcitor” pe care îl raportăm integral: „De peste cinci secole în bazilica San Michele Arcangelo, în Piano di Sorrento, preotul paroh a fost ales dintre credincioși. Se numește dreptul de patronaj și permite mirenilor, în virtutea obligațiilor și onorurilor străvechi legate de întemeierea bazilicii, să aleagă preotul paroh. The cod de drept canonic (reformată de Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1983) îl contemplă al canonul 523unde se precizează că desemnarea preotului paroh se face de către episcopul locului „cu excepția cazului în care cineva are drept de prezentare sau de alegere”.
Exact. Cu excepția faptului că la Piano, în decurs de peste trei decenii, cei doi episcopi care s-au succedat în dieceza de Sorrento din Castellammare di Stabia, Felice Cece și actualul Francesco Alfano, nu au convocat niciodată votul.administrator parohial Pasquale Irolla va pleca în septembrie fără să fi fost votat vreodată. Este primul caz dintr-o jumătate de mileniu. A’abrogarea de facto a acestui drept democraticprecum şi o confirmare a reflexului cleric atavic al Bisericii care îl consideră pe credincios ca subiect, în sfidarea Conciliului Vatican II.
Don Irolla a fost numit administrator în 2006, când atunci paroh Arturo Aiello (ales în mod corespunzător în 1991) a devenit episcop de Teano (azi se află la Avellino). De atunci, în ciuda mai multor solicitări, eparhia nu a hotărât să convoace alegeri în șaisprezece ani. În secolul al XX-lea, dreptul de mecenat a fost atenuat cu a trei candidaţi stabiliţi de episcop: de obicei este alcătuit din administratorul parohiei – numit imediat pentru a compensa „vacanța” – și alți doi preoți. Aproximativ douăzeci de parohii din lume se bucură de acest drept, dintre care șapte se află pe coasta Sorrento.
Ceea ce este izbitor, însă, este că această cruciadă împotriva lui ius patronatus se desfășoară în timpul pontificatului lui Francisc, un papă revoluționar de care democrația nu ar trebui să se teamă. În urmă cu trei ani, Francisc și Congregația pentru Cler au suprimat dreptul de prezentare (celălalt ius prevăzut de dreptul canonic) în două parohii din Ischia. Un caz diferit de cel al lui Piano di Sorrento. Pe insulă, episcopul a ales preotul paroh dintre trei candidați votați de consiliul orășenesc. În cazul dreptului de mecenat, însă, politica nu are nicio legătură. La Piano acest vulnus a fost provocat de Biserica locală cu tactica obișnuită a tăcerii: Don Irolla a fost transferat la Capri și în locul lui va sosi un preot care probabil nu va fi „botezat” niciodată la urne.
În urmă cu două săptămâni, în bazilica San Michele, a avut loc o adunare organizată de Arhiconfrația Morții și Rugăciunea și i s-a cerut explicații episcopului Alfano: un drept care are mai mult de cinci sute de ani nu poate muri așa. Dar nu au ajuns răspunsuri, în numele unei Biserici clerical-centrale care îi călcă în picioare pe laici. Poate că singura cale este să apelezi la judecătorul italian obișnuit, având în vedere că Vaticanul are o procedură greșită și deficitară în această privință, așa cum sugerează savantul Jean Paul De Jorio într-un eseu despre Instituții, Drept, Economie”.