Istoria Sinodelor Ecumenice și ceea ce le-a influențat – Biserica este calea mea

Sinoadele Ecumenice sunt o serie de concilii, sau întâlniri, în care liderii Bisericii din întreaga lume se reunesc pentru a discuta și a decide asupra chestiunilor importante care afectează întreaga Biserică.

Au existat șapte concilii ecumenice în istoria creștinismului. Aceste consilii au avut loc în momente diferite în locații diferite și au avut scopuri diferite. Primele trei sinoade ecumenice – Niceea I, Constantinopol I și Efes I – au fost chemate pentru a defini ce înseamnă a fi creștin. Următoarele trei concilii ecumenice – Calcedon 451 d.Hr., Constantinopol II 553 d.Hr. și Niceea II 787 d.Hr. – au fost convocate pentru a discuta despre modul în care Hristos este înrudit cu Dumnezeu Tatăl și despre modul în care Isus este legat de noi ca oameni când a murit.

Sinoadele ecumenice sunt o serie de adunări care sunt convocate din când în când pentru a aborda credința creștină. Acestea au fost convocate de Biserica Romano-Catolică și de bisericile ortodoxe răsăritene, cu scopul de a ajunge la un consens asupra chestiunilor care țin de doctrina creștină. Sinoadele se țin încă din anul 325 d.Hr., dar nu au fost numite sinoade ecumenice decât mult mai târziu.

Au fost 7 consilii ecumenice în total. Primele patru au fost create de împăratul roman Constantin I și s-au concentrat pe probleme teologice precum arianismul, care este o credință creștină că Isus Hristos este subordonat lui Dumnezeu Tatăl și nu este egal în putere sau eternitate. Următoarele trei (al cincilea, al șaselea și al șaptelea) au fost create de Justinian I al Imperiului Bizantin și de succesorii săi.

Rolul Sinodelor Ecumenice în Biserică astăzi

Sinoadele Ecumenice fac parte din Biserică de multă vreme. Aceste consilii sunt adunări ale episcopilor și altor clerici din întreaga lume pentru a discuta și dezbate ceea ce se întâmplă în Biserică. Ele au fost ținute de secole și au contribuit la modelarea creștinismului așa cum îl cunoaștem astăzi.

Sinoadele Ecumenice sunt adunări de episcopi, cler și laici din întreaga lume pentru a discuta și dezbate ceea ce se întâmplă în Biserică. Sinoadele au avut loc de secole, modelând creștinismul așa cum îl cunoaștem astăzi.

Sinoadele ecumenice au fost înființate la începutul secolului al XX-lea pentru a reuni biserici și denominațiuni care au fost separate istoric.

Sinoadele ecumenice nu sunt implicate activ în Biserică astăzi. Nu mai au nicio funcție de îndeplinit. Cu toate acestea, ele încă există și scopul lor principal este de a promova unitatea între confesiunile creștine.

Cum lucrează bisericile pentru a lua decizii

Există mai multe biserici în lume și fiecare biserică are propriul său sistem de credințe. Acest lucru poate duce la confuzie atunci când vine vorba de luarea unor decizii care afectează întreaga biserică. De exemplu, dacă o biserică decide dacă să permită sau nu femeile ca pastori, pot exista două biserici care să nu fie de acord cu această decizie.

Biserica Metodistă Unită este una dintre cele mai diverse confesiuni creștine din lume. Există mai mult de 100 de confesiuni numai în Statele Unite (inclusiv cele din cadrul Bisericii Metodiste Unite). Diversitatea credințelor poate duce la dezacorduri cu privire la modul de a lua decizii pentru toate aceste biserici.

Procesul decizional al bisericilor nu este unul simplu. Este nevoie de mult timp și efort din partea membrilor și conducătorilor bisericii pentru a veni cu cele mai bune decizii pentru biserica lor.

Unele biserici au propriul lor proces de luare a deciziilor, în timp ce altele folosesc o abordare mai tradițională. Cel mai comun mod în care bisericile iau decizii este prin vot.

Concluzie: Sinoadele Ecumenice au avut întotdeauna un impact major asupra Bisericii

Sinoadele Ecumenice au avut întotdeauna un impact major asupra bisericii. Ele au avut impact asupra bisericii în multe feluri, inclusiv în practicile și doctrinele religioase.

The Sinoade Ecumenice au avut un impact major asupra Bisericii în multe feluri, inclusiv practicile și doctrinele religioase.

Sinoadele Ecumenice au avut un impact major asupra Bisericii în multe feluri, inclusiv în practicile și doctrinele religioase. Primul Sinod, ținut la Niceea în 325, a fost chemat pentru a soluționa o dispută cu privire la natura lui Isus. Primul Sinod a condus la Crezul de la Niceea, care spune că Isus este „Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” și „născut, nu făcut”.

Lista celor 7 Sinoade Ecumenice:

PRIMUL SOD DE LA NICEA (325) – A afirmat divinitatea lui Hristos. Falsa doctrină a arianismului a fost respinsă.

PRIMUL CONSILIUL CONSTANTINOPULUI (381) – A clarificat natura Duhului Sfânt.

SINODUL DE LA EFES (431) – A clarificat natura personalității lui Hristos. Învățătura falsă a nestorianismului a fost respinsă.

CONSILIUL DE LA CALCEDON (451) – S-a clarificat învățătura referitoare la natura și persoana lui Hristos, inclusiv „uniunea ipostatică”. Falsa doctrină a monofizitismului a fost respinsă.

CONSILIUL AL DOILEA AL CONSTANTINOPULUI (553) – Confirmate concluziile primelor patru consilii.

AL TREILEA SOD DIN CONSTANTINOPL (680–681) – A clarificat natura voinței lui Hristos.

SFATUL II DIN NICEEA (787) – A stabilit linii directoare pentru venerarea imaginilor. (Unii protestanți resping acest conciliu, acceptând în același timp Sinodul de la Hieria din 754, care a respins cinstirea icoanelor.)

Restul consiliilor sunt acceptate de Biserica Romano-Catolică, dar nu de protestanți:

CONSILIUL IV DIN CONSTANTINOPL (869) – A condamnat un consiliu care nu fusese autorizat.

PRIMUL SODAT LATERAN (1123) – A impus limitări asupra drepturilor ecleziastice ale prinților laici și a făcut planuri pentru o cruciadă pentru a recâștiga teritoriul pierdut de musulmani.

AL DOILEA SOD LATERAN (1139) – A condamnat erorile lui Arnold de Brescia.

SODUL AL TREILEA LATERAN (1179) – I-a condamnat pe albigenzi și valdenzi și a emis numeroase decrete pentru reformarea moravurilor.

SODUL AL IV-lea LATERAN (1215) – A adăugat mai multă condamnare a albigenzilor, a condamnat erorile trinitare ale starețului Ioachim și a publicat alte decrete reformatoare.

PRIMUL CONSILIU DE LA LYON (1245) – L-a excomunicat și depus pe împăratul Frederic al II-lea și a autorizat o nouă cruciadă.

AL DOILEA SOD DE LA LYON (1274) – A prevăzut o reuniune temporară a Bisericii grecești cu Roma și a stabilit reguli pentru alegerile papale.

CONSILIUL DE LA VIENNE (1311–1313) – A abordat crimele și erorile imputate Cavalerilor Templieri, Fraticelli, Beghards și Beghini. De asemenea, a preluat proiectele unei noi cruciade, reformarea clerului și predarea limbilor orientale în universități.

CONSILIUL DE CONSTANȚA (1414–1418) – S-a încheiat Marea Schismă prin alegerea Papei Martin al V-lea.

CONSILIUL DIN BASEL/FERRARA/FLORENCE (1431–1439) – Mutat din oraș în oraș din cauza necazurilor. A dus la reunificarea temporară cu Biserica Greacă și a oficializat cele șapte sacramente ale catolicismului.

SFATUL VILEA LATERAN (1512–1517) – A autorizat o nouă cruciadă împotriva turcilor, dar a fost rapid umbrit de „necazul” cauzat de Reforma protestantă.

CONSILIUL DE LA TRENT (1545–1563) – A condamnat învățăturile lui Luther și reformatorilor și a recunoscut oficial apocrifele ca fiind canonice.

SODUL I VATICAN (1869–1870) – A afirmat infailibilitatea Papei când vorbea ex cathedra.

CONSILIUL VATICAN II (1962–1965) – A promovat diverse reforme și clarificări ale practicii bisericești.