Amalfi, Sigismondo Nastri vorbește despre tradițiile, riturile și superstițiile legate de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul

Ne aflăm în ajunul solemnității Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui festivitate este legată de diverse tradiții și credințe care unesc sacrul și profanul. Jurnalistul din Amalfi Sigismondo Nastri îi relatează într-o postare interesantă publicată pe pagina sa de Facebook: «Sărbătoarea religioasă a Sfântului Ioan Botezătorul, programată pentru mâine, 24 iunie, se contopește – și se confundă – cu tradițiile, superstițiile, practicile ezoterice. O mmesca franciscană de sacru și profan pe care mi-e greu să o înțeleg. Nu am făcut-o suficient. Poate se datorează faptului că se întâmplă într-o anumită zi a calendarului, imediat după solstițiul de vară, când căldura devine mai intensă. „Nu stați dacă San Giovanni nu vine” declară un proverb străvechi.
Cred că este solemnitatea în care supraviețuiesc cel mai mult credințele antice păgâne legate de ciclul naturii. Menționez aici doar câteva dintre ele, a învățat pe vremea copilăriei sale la Amalfi.
Se spunea că în noaptea dintre 23 și 24 – adică noaptea următoare, care este cea mai scurtă din an -, o fascicul de foc („sau fascicul” și focul) pentru a încălzi apa [come se non bastasse il caldo asfissiante che stiamo soffrendo in questi giorni].
Îmi amintesc că, când eram copil, așteptam cu nerăbdare ziua de Sfântul Ioan pentru că abia atunci puteam începe să înotăm în mare. Deși forțat să accepte suferința epurării, cu o zi înainte, cu Magnesia San Pellegrino, pentru a curăța intestinele. Așa ne-au spus. Nu ne-am putut răzvrăti. Altfel nu ne-ar fi fost permis să punem picioarele dincolo de linia țărmului.
Apoi a fost ritul plumbului, metal moale, ductil, maleabil, care se punea intr-o cratita (atentie: nu staniu) si se topea peste foc. Nu este dificil, avand in vedere ca topirea are loc la o temperatura de 328 de grade. După care a turnat-o repede într-o găleată cu apă și a lăsat-o acolo până s-a răcit complet. Metalul, devenind din nou solid, a căpătat forme ciudate cărora am încercat să le dăm sens. Au făcut chiar horoscoape pentru viitor. Am încercat eu însumi, de câteva ori, în anii adolescenței. Era periculos, te puteai arde, dar distractiv.
Un alt lucru care îmi vine în minte este tradiția de albus de ou pus in apa. În casa mea nu s-a făcut. Albușul de ou era turnat într-un pahar – o fată trebuia întotdeauna să facă asta – și îl punea pe pervazul unei ferestre pentru toată noaptea. Dimineața, din forma pe care o luase albușul – cam așa cum s-a întâmplat cu plumbul – femeia interesată putea să tragă auspicii despre viitorul ei amoros. Dacă a găsit apa acoperită cu bule, a vrut să spună că un prinț fermecător arătos se afla pe linia casei. Altfel nu avea de ales decât să se înarmeze cu răbdare sfântă și să aștepte anul următor.
În noaptea de San Giovanni, nucile – douăzeci și unu, necoapte, umede de rouă, cu coji verzi – au fost strânse (se mai fac) pentru a se macera într-un litru de alcool pentru producția internă de nocillo
În cele din urmă, statăl vrăjitoarelor – în ianuarie [dianare, seguaci di Diana] – sub nucul maiestuos din Benevento, situat pe malul râului Sabato. Loc de vrăji, de rituri ezoterice. Veneau de pretutindeni, și în toate condițiile meteorologice, chiar și „sub apă și sub ‘o viento, sub fiecare maletiempo”, după ce s-au uns cu un unguent de plante, zburând călare pe mânerul unei mături de sorg. Motto-ul lor – palindromul, lizibil și invers – era: „IN GIRUM IMUS NOCTE ET CONSUMIMUR IGNI” (Ne plimbăm noaptea și ne mistuim în foc).
Faimoși, pe coasta Amalfi, sunt cei din Conca dei Marini și se pare că au mers acolo. Chemate înapoi de fantomele Irodiadei și Salomeei, două femei crude, vinovate de l-au ucis pe Botezătorul, cea care a vestit venirea lui Hristos: și pentru aceasta – pentru a-și ispăși vina – nevoite să rătăcească în jurul lumii, încărcate cu lanțuri. . Povestea janarelor mă intrigă. În noaptea următoare mă voi uita pe balcon, așteptând să treacă unii. Poate va fi și ea drăguță, nu cred că toate vrăjitoarele sunt urâte. „